Îți mulțumesc… Doamne!

Îți mulțumesc Doamne, că ești lângă mine

și mă veghezi la greu și la bine;

mereu îmi arăți calea spre Tine

în schimb îmi ceri… doar un strop de iubire.

 

Necazuri când eu am avut

mâna mi-ai dat, cu Tine-am trecut

din deznădejde m-ai ridicat

pe drumul spre Tine , din nou am plecat.

 

În  noroi și moloz, cînd eu am picat

sau slab când am fost, doar Tu m-ai ridicat;

din calea mea dușmanii Tu ai alungat

și orice obstacol doar Tu ai dărâmat!

 

Îți mulțumesc Doamne,că m-ai făcut să-nțeleg

și pot singur in viață, un drum să-mi aleg;

Tu pentru mine, unicul Fiu ai jertfit

și asta înseamnă, că mult m-ai iubit.

 

Am umblat pe drumuri rătăcitoare 

și ajunsesem la disperare

îți mulțumesc Doamne că te-am regăsit

îți mulțumesc Doamne!… și sunt fericit!

 

Boul și Boul… bou

 Un Bou mare și puternic

ce o viață-a tras la jug

și-a muncit cu disperare

la tras care și la plug;

se gândea că viața-i trece

să muncească, – nu mai poate-

iar micuțul doar…petrece

și mereu ar vrea de toate.

 Era tare fericit

când fiul i s-a născut,

Dolofanul l-a numit

și Bou mare s-a făcut.

 Îl iubea la nebunie

și mereu l-a ocrotit

dar știa că o să-i vie

și lui vremea de muncit.

- Eu vreau car motorizat

și plugul singur să are,

ziua să mă duc prin sat

sau să fac plajă la soare;

 Cu fetele să mă plimb

la pășune, pe izlaz

să mă urc pe câte-un dâmb

să le fac la toți necaz.

 Altul nu mai e ca mine,

nici că o să mai găsească

de mă vor, e foarte bine

dar să nu mă obosească!

 Tatăl său, -Boul cel mare-

sfaturi multe i-a tot dat;

dar el plin de îngânfare

în seamă nici că l-a luat.

 Zilele pe rând trecură…

stăpânul de animale,

n-având loc în bătătură

iute-a pus ceva la cale…

- Mai păstrăm Boul cel mare

nu îmi place de cel mic

ziua cât este de mare

el nu face… -chiar nimic-

mâine-l duc la abator

un bănuț  pe el să iau

dacă nu-i bun pe ogor

nu-l mai țin și vreau să-l dau!

 Și așa Boul cel mic

cel mai arogant, odor

dacă n-a făcut nimic

a ajuns… la abator.

 Degeaba sfaturi a dat

tatăl către Boul bou

dacă nu l-a ascultat

rău ajunse fiul… –bou!–

Frumoasa din serai

O, chip frumos ce îmi apari

în fiecare zi și-n fiecare noapte

tu ești frumoasa din serai

cu tine veau să fug,  cât mai departe!.

 

Tu ești prințesa sufletului meu

și te-am dorit încă din prima clipă

eu doar cu tine vreau să fiu mereu

și-ți voi jura o viață fericită!.

 

În turnul tău de aur stai

aștepți plângând și-oftezi mereu

o, tu frumoasă din serai

îți dau iubirea sufletului meu.!

 

Așteaptă noaptea-n care eu,

la tine voi veni să te răpesc

am să te strâng la pieptul meu

și jur, că doar pe tine te iubesc.!

Pușca și cureaua lată 2

Pușca și cureaua lată

Ce flăcău eram o dată

Acum pușca-am pus-o-n cui

Cănd o caut văd că nu-i

Și e ruginită toată

Nu mai e ca altă dată.

Când plecam la vânătoare

Aveam pușca cea mai tare

Ocheam câte-o căprioară

Făceam colegii să moară,

Nimic mie nu-mi scăpa

Când era dorința mea.

Cartușe de vânătoare

Aveam puse-n cingătoare

Și când pușca încărcam

Vânatul pe spate dam.

Ocheam bine… așteptam

Cocoșelul atingeam

Nici o pradă nu-mi scăpa

De-mi cerea inima mea.

Acum, pușca-i obosită

Stricată și ruginită

Degeaba mă chinuiesc

Ce-mi doresc nu mai primesc,

Nu mai merg la vânătoare

Pușca nu-i folositoare,

Săraca s-a-ncovoiat

Stă cu vârful aplecat

Doar în cui mai poate sta

Iar eu doar mă uit la ea.

Stau în curte supărat

Cine sunt, ce-am fost o dat′

Greu e să fi om bătrân

De nimic nu mai ești bun

Amintirea te frământă

Când spuneam că pușca-i sfântă

Acum… bună nu mai este

A rămas doar o poveste.

O lecție de viață

Am fost cândva fecior la tata

eram cel mai timid din sat

iar când crescui făcui armata

acum sunt șmecher și dotat.

Cred că eram prea cumințel

și nu știam încă prea multe

eram un simplu băiețel

care-nvăța lucruri mărunte.

Știam doar vaca să o mulg

și calul să îl călăresc

în minte-aveam mereu un gând

ce o să fac când o să cresc!?…

Eu nu știam să mă comport

de-aveam o fată lângă mine

că trebuia să știu un „sport″

să facă „sport” și ea cu mine.

M-a luat la ea profa de sport

să-mi dea o lecție de viață

iar eu i-am spus că nu mai pot

și nu mai am nici o speranță…

Dar să vă spun ce am pățit

când profa a mai insistat

micuțul „moț″ s-a mai mărit

și-n sus parc ă s-a ridicat!

Și-apoi să vezi ce fericire

văzând… nimic, că nu pățesc-

mi-a spus că o să fie bine

dacă învăț să-l folosesc.

Și-așa am învățat și eu

cum se trăiește mult mai bine

și-am să încerc mereu, mereu

cu fetele să mă simt bine.

Acum sunt mare șmecheraș

încrezător în forța mea

iubesc doar fete de oraș

până când „moțul″ m-o lăsa.

Nimic nu iert și tot ce prind

eu amăgesc cu dulci cuvinte

și-n suflet am un singur gând

să meg mereu… -tot înainte-

Îi mulțumesc profei de sport

că multe ea m-a învățat

eu nu mai plâng că nu mai pot

și-mi place când…- am faultat.!-

Un moment de reculegere

Un dor adânc tot trupul mi-l cuprinde

De ființa cea mai dragă ce am avut o dată

De vocea ei blajină ce nu se mai aude

De amintirea vie în inimă purtată.

 

Doar un buchet de flori acum eu am adus

Aș vrea s-o-mbrățișez și multe ca să-i spun

O lumânare-aprinsă la cruce eu i-am pus

Să-i lumineze calea și sufletul cel bun.

 

Privesc spre cer, aș vrea să o mai văd,

Măcar o clipă să-mi zâmbească iar

Îmi amintesc de parcă a fost ieri

Când flori de ziua ei, îi aduceam în dar.

 

E liniște adâncă, nimic nu întrerupe

Visarea mea la vremuri ce-au trecut de mult

Doar vântul când adie, mă mângâie pe frunte

Ceva parcă-mi șoptește, iar eu încerc să-ascult.

 

Mi-e dor acum de toți pe care i-am știut

Tineri sau bătrâni, prieteni îndrăgiți

Vecini sau poate rude, ce-au fost și nu mai sunt

În lumea lor eternă să fie fericiți.

 

Dar uneori și-aici, barbarii dau năvală

Călcând tot în picioare morminte distrugând

Cu furie adâncă, ei crucile răstoarnă

Tristețe și dezastru în urma lor lăsând.

 

Lăsați-i liniștiți pe cei ce-au fost o dată

Și nu-i mai deranjați din veșnicul lor somn

Iar trecerea prin viață să nu fie uitată

A celor ce au fost și-acum în pace dorm!

Îți mulțumim Doamne

Îți mulțumim Doamne, că ești cu noi și ne veghezi

Și dacă-i zi sau noapte, cu drag ne luminezi

Pe căi rătăcitoare să nu ne afundăm

Doar drumul drept și bun spre Tine să-l urmăm;

Tu ne veghezi în somn și-n fiecare clipă

Ca viața noastră-aici să fie fericită.

 

Îți mulțumim acum, cândva Tu ne-ai certat

Și-n bunătatea Ta, o șansă ne-ai mai dat

Nu ne-ai lăsat pierduți în haos și-n urgie

Iar sufletele noastre în negură să fie;

Ai pregătit grădina… -cu flori e presărată-

Și rând pe rând aștepți să vină lumea toată.

 

Pământul ai creiat și universul tot

Tu ești stăpânul lumii a toate și a tot

Și orice mișcă-n apă, în aer, pe pământ

Trăiește în iubirea și Duhul Tău cel sfânt!

Îți mulțumim Doamne, că-n lumea minunată 

Tu ești mereu cu noi și ne porți grija toată

Ochii ne deschizi, ne dai înțelepciune

Să nu ne-ndepărtăm să fim doar lângă Tine. 

Clanul șoriceilor

Șoriceii-s supărați

că nu au și ei soldați

să-i trmităla război

să se lupte cu-n cotoi.

Cu toții s-au adunat,

au ales și un senat

dintre cei cu minte multă

să le facă plan de luptă:

−Eu zic să îl luăm de coadă

 zice-un senator cu barbă-

peste gard să-l aruncăm

și cu bâta-n cap să-i dăm!

Senatorul cel mai gras

în față făcu un pas:

− Fraților mă ascultați,

nu puteți să-l aruncați

mai bine să profităm

și din el să ne-nfruptăm!

− Cine e viteazul care

are forță-așa de mare

să se lupte cu motanul

și să ia primul ciolanul!?

zice-un șoarece bătrân-

fără coadă și cam spân…

−Frații mei, e foarte greu

ascultați ce vă spun eu

fără ajutor mai mare

nu avem nici o scăpare,

hai să mergem la cățel

poate ne ajută el,

e mai mare ca motanul

să-i dăm lui întreg ciolanul!

− Ei, nici chiar așa măi frate…

merită doar jumătate

nu-i ușor ca să gândim

prada, noi s-o împărțim

că așa este firesc

unul lucră, mulți gândesc!

Șoriceii din tot clanul

au plecat să ducă planul

la cățelul din ogradă

și când colo… ce să vadă?

eroul ce-a fost propus,

tolănea cu burta-n sus

că legat era sărmanul

și așa, pică tot planul…

Șoriceii chițăiră

și mai mult ei se gândiră:

−La rățoi acum să megem

și cu el să ne-nțelegem

de ne scapă de motan

boabe o să-i dăm… un an!

dar rățoiul crăcănat

sta cu rațele pe lac:

− Nu negociez cu voi

zice țanțoșul rățoi-

mie-mi place s-arăt bine

când am rațele cu mine

și nu plec de lângă ele

că  sunt toate ale mele.

− Vai de noi, n-avem scăpare

     zice șoarecul cel mare-

ce stătea cu nasu-n sus

fiindcă rege era pus

și în loc să se gândească

începu să se fălească

e deștept și frumușel

nu mai e altul ca el

se uită după fetițe,

dacă au sau nu blănițe

de sunt blonde sau roșcate

pentru el le-ar vrea pe toate.

− Fraților, nădejdea mare

este la ciocănitoare;

când îi dă cu ciocu-n cap

pe motan îl lasă lat.

− Cine are-acum curajul

ca să ne ducă mesajul?

zise-o doamnă tinerică-

gata să moară de frică;

dar niciunul nu-ndrăznește

căci curajul, le lipsește.

− La cocoși n-am apelat

   zice-un șoricel vărgat,

dacă ne va ajuta

punga cu doi bani vom da.

− Eu sunt foarte ocupat,

că sunt singurul bărbat

am puicuțe frumușele

mare grijă am de ele

sunt și ceas deșteptător

iar noaptea nu pot să dorm,

harul meu este mai sfânt

să sar gândul și să cânt

hai plecați din fața mea

nu pot a vă ajuta!…

Vai săracii șoricei

au rămas fără idei

toată ziua s-au certat

și nimic n-au rezolvat.

− Frați, cumnați și dragi nepoți

vă iubesc-… să știți, pe toți 

degeaba ne-am chinuit

ore-ntregi ne-am tot gândit

de cotoi n-o să scăpăm

chiar de-aici dacă plecăm;

cu viață ca să scăpați

mai bine nu-l înfruntați

de-l vedeți să-l ocoliți

și cât puteți voi să fugiți.

Dacă-aș putea să zbor

   Dacă-aș putea

cândva să zbor

spre universul infinit

aș căuta drumul spre stele

și mitul lor cel renumit;

cum s-au născut,

atunci cândva

din haosul nemărginit;

cum luminează-n în cor grupate

sau cum,

de unde au venit;

cum,

strălucirea lor divină

orice obstacol îl răzbate

oricât de greu e, 

sau departe

din drumul lor nu se abat

de sute,

și chiar mii de ani

tot strălucesc neâncetat.

Aș vrea să simt

căldura lor 

și-acea lumină-ndepărtată

care de veacuri

și milenii

ne tot veghează an de an

sau poate-s reci și înghețate

sau au murit

și încă-s vii?

sau umbra lor

spre noi răzbate

ca-ntr-o poveste de copii?…

Prin taina lor misterioasă

de nepătruns, 

m-aș avânta

și-n nopțile întunecate

in cor cu ele aș dansa.

   Dacă-aș putea

cândva să zbor,

printre

steluțe căzătoare,

printre

ecouri ce vibrează

sau răsună neânțelese;

printre

sclipiri amăgitoare

ce așteaptă-a fi culese

și se-ndreaptă spre finala

harului

ce-au fost sortite…

sau se plimbă nestinghere

în uitare rătăcite.

Din trăirea mea cea vie

stropul dragostei le-aș da,

din iubire

vor renaște;

pe boltă,

iar s-ar avânta

mult mai frumoase

mai cochete,

mai luminoase

mai discrete;

cerul să îl lumineze

nopțile să le vegheze.

  De știi

să te înalți spre stele

cu visul,

gândul

sau cuvântul

spre candelabrul de cleștar

cu mii de stele

mici sau mari,

să sorbi din vastul univers

ce-i unic,

fără de hotar

iar tu și eu, toți la un loc

suntem bobițe la mijloc

iar stelele de s-ar topi

nimic n-ar fi!,

nimic n-ar fi.

 

 

 

PRIMĂVARĂ

Un tril frumos de păsărele

Străbate ceru-n lung și-n lat

Pomii sunt plini de floricele

Iar aerul e-nmiresmat.

 

Vântul adie-ncetișor

Printre crenguțe colorate

Ducând petalele în zbor

Peste câmpii și peste sate.

 

Respir adânc, acea savoare

Ce mă îmbată neâncetat,

E-o atmosferă-ncântătoare

Și un moment de neuitat.

 

Parcă-i un basm sau o poveste

Natura cu-ale ei minuni

Ce neâncetat ne dăruiește

Iubire ca să fim mai buni.