Îți mulțumesc… Doamne!

Îți mulțumesc Doamne, că ești lângă mine
și mă veghezi la greu și la bine;
mereu îmi arăți calea spre Tine
în schimb îmi ceri… doar un strop de iubire.
 
Necazuri când eu am avut
mâna mi-ai dat, cu Tine-am trecut
din deznădejde m-ai ridicat
pe drumul spre Tine , din nou am plecat.
 
În  noroi și moloz, cînd eu am picat
sau slab când am fost, doar Tu m-ai ridicat;
din calea mea dușmanii Tu ai alungat
și orice obstacol doar Tu ai dărâmat!
 
Îți mulțumesc Doamne,că m-ai făcut să-nțeleg
și pot singur in viață, un drum să-mi aleg;
Tu pentru mine, unicul Fiu ai jertfit
și asta înseamnă, că mult m-ai iubit.
 
Am umblat pe drumuri rătăcitoare 
și ajunsesem la disperare
îți mulțumesc Doamne că te-am regăsit
îți mulțumesc Doamne!… și sunt fericit!
 

Boul și Boul… bou

 Un Bou mare și puternic
ce o viață-a tras la jug
și-a muncit cu disperare
la tras care și la plug;
se gândea că viața-i trece
să muncească, – nu mai poate-
iar micuțul doar…petrece
și mereu ar vrea de toate.
 Era tare fericit
când fiul i s-a născut,
Dolofanul l-a numit
și Bou mare s-a făcut.
 Îl iubea la nebunie
și mereu l-a ocrotit
dar știa că o să-i vie
și lui vremea de muncit.
- Eu vreau car motorizat
și plugul singur să are,
ziua să mă duc prin sat
sau să fac plajă la soare;
 Cu fetele să mă plimb
la pășune, pe izlaz
să mă urc pe câte-un dâmb
să le fac la toți necaz.
 Altul nu mai e ca mine,
nici că o să mai găsească
de mă vor, e foarte bine
dar să nu mă obosească!
 Tatăl său, -Boul cel mare-
sfaturi multe i-a tot dat;
dar el plin de îngânfare
în seamă nici că l-a luat.
 Zilele pe rând trecură…
stăpânul de animale,
n-având loc în bătătură
iute-a pus ceva la cale…
- Mai păstrăm Boul cel mare
nu îmi place de cel mic
ziua cât este de mare
el nu face… -chiar nimic-
mâine-l duc la abator
un bănuț  pe el să iau
dacă nu-i bun pe ogor
nu-l mai țin și vreau să-l dau!
 Și așa Boul cel mic
cel mai arogant, odor
dacă n-a făcut nimic
a ajuns… la abator.
 Degeaba sfaturi a dat
tatăl către Boul bou
dacă nu l-a ascultat
rău ajunse fiul… –bou!–

Frumoasa din serai

O, chip frumos ce îmi apari
în fiecare zi și-n fiecare noapte
tu ești frumoasa din serai
cu tine veau să fug,  cât mai departe!.
 
Tu ești prințesa sufletului meu
și te-am dorit încă din prima clipă
eu doar cu tine vreau să fiu mereu
și-ți voi jura o viață fericită!.
 
În turnul tău de aur stai
aștepți plângând și-oftezi mereu
o, tu frumoasă din serai
îți dau iubirea sufletului meu.!
 
Așteaptă noaptea-n care eu,
la tine voi veni să te răpesc
am să te strâng la pieptul meu
și jur, că doar pe tine te iubesc.!

Pușca și cureaua lată 2

Pușca și cureaua lată
Ce flăcău eram o dată
Acum pușca-am pus-o-n cui
Cănd o caut văd că nu-i
Și e ruginită toată
Nu mai e ca altă dată.
Când plecam la vânătoare
Aveam pușca cea mai tare
Ocheam câte-o căprioară
Făceam colegii să moară,
Nimic mie nu-mi scăpa
Când era dorința mea.
Cartușe de vânătoare
Aveam puse-n cingătoare
Și când pușca încărcam
Vânatul pe spate dam.
Ocheam bine… așteptam
Cocoșelul atingeam
Nici o pradă nu-mi scăpa
De-mi cerea inima mea.
Acum, pușca-i obosită
Stricată și ruginită
Degeaba mă chinuiesc
Ce-mi doresc nu mai primesc,
Nu mai merg la vânătoare
Pușca nu-i folositoare,
Săraca s-a-ncovoiat
Stă cu vârful aplecat
Doar în cui mai poate sta
Iar eu doar mă uit la ea.
Stau în curte supărat
Cine sunt, ce-am fost o dat′
Greu e să fi om bătrân
De nimic nu mai ești bun
Amintirea te frământă
Când spuneam că pușca-i sfântă
Acum… bună nu mai este
A rămas doar o poveste.

O lecție de viață

Am fost cândva fecior la tata
eram cel mai timid din sat
iar când crescui făcui armata
acum sunt șmecher și dotat.
Cred că eram prea cumințel
și nu știam încă prea multe
eram un simplu băiețel
care-nvăța lucruri mărunte.
Știam doar vaca să o mulg
și calul să îl călăresc
în minte-aveam mereu un gând
ce o să fac când o să cresc!?…
Eu nu știam să mă comport
de-aveam o fată lângă mine
că trebuia să știu un „sport″
să facă „sport” și ea cu mine.
M-a luat la ea profa de sport
să-mi dea o lecție de viață
iar eu i-am spus că nu mai pot
și nu mai am nici o speranță…
Dar să vă spun ce am pățit
când profa a mai insistat
micuțul „moț″ s-a mai mărit
și-n sus parc ă s-a ridicat!
Și-apoi să vezi ce fericire
văzând… nimic, că nu pățesc-
mi-a spus că o să fie bine
dacă învăț să-l folosesc.
Și-așa am învățat și eu
cum se trăiește mult mai bine
și-am să încerc mereu, mereu
cu fetele să mă simt bine.
Acum sunt mare șmecheraș
încrezător în forța mea
iubesc doar fete de oraș
până când „moțul″ m-o lăsa.
Nimic nu iert și tot ce prind
eu amăgesc cu dulci cuvinte
și-n suflet am un singur gând
să meg mereu… -tot înainte-
Îi mulțumesc profei de sport
că multe ea m-a învățat
eu nu mai plâng că nu mai pot
și-mi place când…- am faultat.!-

Un moment de reculegere

Un dor adânc tot trupul mi-l cuprinde
De ființa cea mai dragă ce am avut o dată
De vocea ei blajină ce nu se mai aude
De amintirea vie în inimă purtată.
 
Doar un buchet de flori acum eu am adus
Aș vrea s-o-mbrățișez și multe ca să-i spun
O lumânare-aprinsă la cruce eu i-am pus
Să-i lumineze calea și sufletul cel bun.
 
Privesc spre cer, aș vrea să o mai văd,
Măcar o clipă să-mi zâmbească iar
Îmi amintesc de parcă a fost ieri
Când flori de ziua ei, îi aduceam în dar.
 
E liniște adâncă, nimic nu întrerupe
Visarea mea la vremuri ce-au trecut de mult
Doar vântul când adie, mă mângâie pe frunte
Ceva parcă-mi șoptește, iar eu încerc să-ascult.
 
Mi-e dor acum de toți pe care i-am știut
Tineri sau bătrâni, prieteni îndrăgiți
Vecini sau poate rude, ce-au fost și nu mai sunt
În lumea lor eternă să fie fericiți.
 
Dar uneori și-aici, barbarii dau năvală
Călcând tot în picioare morminte distrugând
Cu furie adâncă, ei crucile răstoarnă
Tristețe și dezastru în urma lor lăsând.
 
Lăsați-i liniștiți pe cei ce-au fost o dată
Și nu-i mai deranjați din veșnicul lor somn
Iar trecerea prin viață să nu fie uitată
A celor ce au fost și-acum în pace dorm!

Îți mulțumim Doamne

Îți mulțumim Doamne, că ești cu noi și ne veghezi
Și dacă-i zi sau noapte, cu drag ne luminezi
Pe căi rătăcitoare să nu ne afundăm
Doar drumul drept și bun spre Tine să-l urmăm;
Tu ne veghezi în somn și-n fiecare clipă
Ca viața noastră-aici să fie fericită.
 
Îți mulțumim acum, cândva Tu ne-ai certat
Și-n bunătatea Ta, o șansă ne-ai mai dat
Nu ne-ai lăsat pierduți în haos și-n urgie
Iar sufletele noastre în negură să fie;
Ai pregătit grădina… -cu flori e presărată-
Și rând pe rând aștepți să vină lumea toată.
 
Pământul ai creiat și universul tot
Tu ești stăpânul lumii a toate și a tot
Și orice mișcă-n apă, în aer, pe pământ
Trăiește în iubirea și Duhul Tău cel sfânt!
Îți mulțumim Doamne, că-n lumea minunată 
Tu ești mereu cu noi și ne porți grija toată
Ochii ne deschizi, ne dai înțelepciune
Să nu ne-ndepărtăm să fim doar lângă Tine. 

Clanul șoriceilor

Șoriceii-s supărați
că nu au și ei soldați
să-i trmităla război
să se lupte cu-n cotoi.
Cu toții s-au adunat,
au ales și un senat
dintre cei cu minte multă
să le facă plan de luptă:
−Eu zic să îl luăm de coadă
 zice-un senator cu barbă-
peste gard să-l aruncăm
și cu bâta-n cap să-i dăm!
Senatorul cel mai gras
în față făcu un pas:
− Fraților mă ascultați,
nu puteți să-l aruncați
mai bine să profităm
și din el să ne-nfruptăm!
− Cine e viteazul care
are forță-așa de mare
să se lupte cu motanul
și să ia primul ciolanul!?
zice-un șoarece bătrân-
fără coadă și cam spân…
−Frații mei, e foarte greu
ascultați ce vă spun eu
fără ajutor mai mare
nu avem nici o scăpare,
hai să mergem la cățel
poate ne ajută el,
e mai mare ca motanul
să-i dăm lui întreg ciolanul!
− Ei, nici chiar așa măi frate…
merită doar jumătate
nu-i ușor ca să gândim
prada, noi s-o împărțim
că așa este firesc
unul lucră, mulți gândesc!
Șoriceii din tot clanul
au plecat să ducă planul
la cățelul din ogradă
și când colo… ce să vadă?
eroul ce-a fost propus,
tolănea cu burta-n sus
că legat era sărmanul
și așa, pică tot planul…
Șoriceii chițăiră
și mai mult ei se gândiră:
−La rățoi acum să megem
și cu el să ne-nțelegem
de ne scapă de motan
boabe o să-i dăm… un an!
dar rățoiul crăcănat
sta cu rațele pe lac:
− Nu negociez cu voi
zice țanțoșul rățoi-
mie-mi place s-arăt bine
când am rațele cu mine
și nu plec de lângă ele
că  sunt toate ale mele.
− Vai de noi, n-avem scăpare
     zice șoarecul cel mare-
ce stătea cu nasu-n sus
fiindcă rege era pus
și în loc să se gândească
începu să se fălească
e deștept și frumușel
nu mai e altul ca el
se uită după fetițe,
dacă au sau nu blănițe
de sunt blonde sau roșcate
pentru el le-ar vrea pe toate.
− Fraților, nădejdea mare
este la ciocănitoare;
când îi dă cu ciocu-n cap
pe motan îl lasă lat.
− Cine are-acum curajul
ca să ne ducă mesajul?
zise-o doamnă tinerică-
gata să moară de frică;
dar niciunul nu-ndrăznește
căci curajul, le lipsește.
− La cocoși n-am apelat
   zice-un șoricel vărgat,
dacă ne va ajuta
punga cu doi bani vom da.
− Eu sunt foarte ocupat,
că sunt singurul bărbat
am puicuțe frumușele
mare grijă am de ele
sunt și ceas deșteptător
iar noaptea nu pot să dorm,
harul meu este mai sfânt
să sar gândul și să cânt
hai plecați din fața mea
nu pot a vă ajuta!…
Vai săracii șoricei
au rămas fără idei
toată ziua s-au certat
și nimic n-au rezolvat.
− Frați, cumnați și dragi nepoți
vă iubesc-… să știți, pe toți 
degeaba ne-am chinuit
ore-ntregi ne-am tot gândit
de cotoi n-o să scăpăm
chiar de-aici dacă plecăm;
cu viață ca să scăpați
mai bine nu-l înfruntați
de-l vedeți să-l ocoliți
și cât puteți voi să fugiți.

Dacă-aș putea să zbor

   Dacă-aș putea
cândva să zbor
spre universul infinit
aș căuta drumul spre stele
și mitul lor cel renumit;
cum s-au născut,
atunci cândva
din haosul nemărginit;
cum luminează-n în cor grupate
sau cum,
de unde au venit;
cum,
strălucirea lor divină
orice obstacol îl răzbate
oricât de greu e, 
sau departe
din drumul lor nu se abat
de sute,
și chiar mii de ani
tot strălucesc neâncetat.
Aș vrea să simt
căldura lor 
și-acea lumină-ndepărtată
care de veacuri
și milenii
ne tot veghează an de an
sau poate-s reci și înghețate
sau au murit
și încă-s vii?
sau umbra lor
spre noi răzbate
ca-ntr-o poveste de copii?…
Prin taina lor misterioasă
de nepătruns, 
m-aș avânta
și-n nopțile întunecate
in cor cu ele aș dansa.
   Dacă-aș putea
cândva să zbor,
printre
steluțe căzătoare,
printre
ecouri ce vibrează
sau răsună neânțelese;
printre
sclipiri amăgitoare
ce așteaptă-a fi culese
și se-ndreaptă spre finala
harului
ce-au fost sortite…
sau se plimbă nestinghere
în uitare rătăcite.
Din trăirea mea cea vie
stropul dragostei le-aș da,
din iubire
vor renaște;
pe boltă,
iar s-ar avânta
mult mai frumoase
mai cochete,
mai luminoase
mai discrete;
cerul să îl lumineze
nopțile să le vegheze.
  De știi
să te înalți spre stele
cu visul,
gândul
sau cuvântul
spre candelabrul de cleștar
cu mii de stele
mici sau mari,
să sorbi din vastul univers
ce-i unic,
fără de hotar
iar tu și eu, toți la un loc
suntem bobițe la mijloc
iar stelele de s-ar topi
nimic n-ar fi!,
nimic n-ar fi.
 
 
 

PRIMĂVARĂ

Un tril frumos de păsărele
Străbate ceru-n lung și-n lat
Pomii sunt plini de floricele
Iar aerul e-nmiresmat.
 
Vântul adie-ncetișor
Printre crenguțe colorate
Ducând petalele în zbor
Peste câmpii și peste sate.
 
Respir adânc, acea savoare
Ce mă îmbată neâncetat,
E-o atmosferă-ncântătoare
Și un moment de neuitat.
 
Parcă-i un basm sau o poveste
Natura cu-ale ei minuni
Ce neâncetat ne dăruiește
Iubire ca să fim mai buni.
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.